Mintim

Mintim.Cu totii mintim.O facem constient sau nu.
Mintim cand suntem nesiguri.
Mintim pentru ca nu vrem sa parem slabi.
Mintim pentru ca vrem sa parem putenici.
Mintim cand ne simtim tristi.
Mintim fiindca avem nevoie de masca aia vesela.
Mintim cand vrem sa castigam.
Mintim cand nu vrem sa pierdem.Sa ne pierdem.
Mintim cand o dam in bara.
Mintim cand suferim.
Mintim cand vrem sa facem rau.
Mintim cand avem prea multe goluri si nu stim cum sa le umplem.
Mintim cand spunem “te iubesc”.
Mintim la fel de bine cand spunem “te urasc.”
Mintim oamenii pe care ii iubim.
Mintim oamenii pe care nu ii iubim.
Mintim cand nu gasim alte solutii.
Mintim cand spunem ca asta e singura solutie.
Mintim fiindca avem un ditamai orgoliul.
Mintim cand vrem sa impresionam.
Mintim cand nu vrem sa dezamagim.
Mintim fiindca vrem sa ne ascundem.
Mintim pentru ca nu ne place adevarul.
Mintim pentru ca fie ne e teama de el,fie ne doare.
Mintim ca sa ne atingem scopurile.
Mintim pentru ca suntem lasi.
Mintim fiindca nu avem incredere.
Mintim fiindca nu ne place ceea ce suntem.
Mintim fiindca de multe ori suntem prinsi in minciunile altora.
Mintim pentru ca avem asta in reflex.
Mintim pentru ca ne place.
Mintim pentru ca il consideram un lucru normal.
Mintim pentru ca am tot fost mintiti.
Mintim pentru ca ni se pare mai simplu.
Mintim cand spunem ca putem renunta la minciuni.
Mintim cand spunem ca nu putem renunta la minciuni.
Mintim cand spunem ca minciunile celorlalti nu ne dor.
Mintim cel mai convingator cand ne mintim pe noi.Suntem victime si calai.

Simplu.Not.

Poate ar trebui sa radem mai mult.Asa in hohote,precum copiii .Sa nu ne gandim ce o sa zica lumea daca o sa radem  cu lacrimi la o comedie.Ras din ala sanatos,natural,real.

Sau poate ar trebui sa fim seriosi.Sa radem putin,discret.

Poate ar trebui sa citim mult.Orice ne cade in mana,oricand.Sa stam pana dimineata infofoliti in patura, arzand de nerabdare sa vedem cum o sa se termine.Sa ne para rau cand se termina,sa asteptam urmatorul volum. Sa ne enervam,sa ne temem sau sa respiram usurati ca eroul a trecut cu bine de tot.

Sau poate nu ar trebui sa ne pierdem timpul citind prostii.Sa ne orientam spre carti consacrate si care au primit unda verde de la specialistii in domeniu.Sa citim rational.

Poate ar trebui sa ne aruncam cu capul inainte cand e vorba de o relatie.De orice fel ar fi ea.Sa avem incredere pur si simplu in oameni.Sa-i credem pe cei ce zic ca ne sunt prieteni,sa nu-i banuim,sa trecem cu vederea greselile,sa credem cand ni se spune ca suntem iubiti.Sa iubim pur si simplu.Sa nu ne complicam,sa nu ne batem capul,sa nu ne facem scenarii.Sa nu dorim sa inselam,sau mai bine zis sa nu o facem.Pur si simplu sa pastram ce avem.Sa apreciem.Dar sa ne aruncam cu capul inainte.Sa nu ne fie frica de sentimente.Cum spune Morrie,sa intram direct in sentimente.Sa nu ne fie teama de ele;sa le lasam sa ne patrunda,sa le cunoastem.Sa dam la o parte frica aia instinctiva care nu ne lasa sa le cunostem pe de-a-ntregul.Sa nu ne fie rusine sa spunem “mi-a fost dor”.Cum ai putea sa stii ce e iubirea daca nu cunosti pe deplin sentimentul de iubire? Cum ai putea sa vorbesti depre prietenie daca nu ai idée ce inseamna incredere,respect si de ce nu,dragoste?

Sau poate ar trebui sa avem grija.Sa fim prevazatori.Sa cercetam o persoana mult inainte sa ii dam unda verde.Sa o banuim,sa nu o credem pe cuvant mereu.Sa nu ne entuziasmam la primul “te iubesc”.Sa vedem toate sentimentele astea de afara.Sa lasam instinctele la o parte si sa privim lucrurile intr-un mod rational,logic.Sa analizam si sa reanalizam o problema de mii si milioane de ori.Sa ne facem griji.Sa iubim moderat.Sa nu ne aruncam cu capul inainte.Pe urma suferim si nu de fiecare data se merita.

Poate ar trebui sa visam mult.Mai mult.Cand ni se intampla ceva de tot rahatul,sa ne lasam mintea sa o ia la goana in alta parte.Sa ne dam voie sa ne simtim in alt loc,langa alte persoane,unde nimic nu ne poate ajunge.Unde putem sa fim oricine.Sa facem orice.Sa visam ca tot ce ne punem in cap o sa se implineasca.Ca o sa ne fie bine.Sa ne lasam imaginatia libera;chiar daca atunci cand o sa deschidem ochii o sa ramanem cu un gust amar.Sa ne dam voie sa credem in povesti,chiar daca ele mint.

Sau poate ar trebui sa lasam visele pierdute undeva prin copilarie.Sa le aruncam intr-un cufar laolalta cu basmele si ambitiile puerile,gen “cand o sa ma fac mare vreau sa ma fac pirat.”Sa nu ne mintim singuri si sa nu-I lasam nici pe ceilalti sa o faca.Un om pierdut,e un om pierdut;nu se mai intoarce.Un “nu”,oricat de mult doare ramane un “nu”.Traim in realitate,nu in vise.Traim langa si cu oameni,nu cu himere.Degeaba poti sa visezi ca esti iubit de un om care te uraste.Poti sa visezi cat vrei,asta nu schimba nimic.Doar rasucesti cutitul in rana.Doar te minti.Esti un las care nu are puterea sa treaca prin viata.Te cufunzi in sperante desarte si lasi viata sa se scurga.Sa treaca pe langa tine.

Poate ar trebui sa o lasam mai moale cu scoala din cand in cand.Sa nu o luam asa in serios.In clasa a12a sa ne permitem sa spunem ca nu stim la ce facultate vrem sa dam.Sa chiulim de la meditatii doar pentru ca afara e soare si cismigiul e superb.Sa ne gandim ca mai avem timp destul sa invatam.Sa ne lasam temele pentru ultima seara cand dormim doar 2 ore fiindca alchenele sunt ale naibii.Sa invatam pentru teza la romana pe jumatate,sperand ca nu o sa dea eminescu fiindca l-a dat la F.Sa copiem la mate fiindca trigonometria e naspa.Sa nu mergem deloc la franceza sau germana fiindca oricum nu intelegem nimic si profa e aiurea.Sa chiulim sistematic de la engleza spunand ca mergem la niste cursuri.Sa gasim noi si noi si noi metode de copiat.Sa o corectam pe aia de romana.Sa-l rogi pe bodyguard sa-l minta pe ala de istorie pentru tine.

Sa invatam doar materiile care ne plac.Sa invatam pentru noi.Sa nu ne batem capul cu notele si mediile.Bine,hai doar pentru aia de la purtare.Si absentele.Sa nu ne enervam ca aia de bio ne-a dat un 2 si un 4 ca era nervoasa.Sau ca am primit un 3 la chimie ca sa fim stimulati. Sa jucam “x si 0” sau sa desenam cuburi in ora de bio fiindca oricum genetica e plictisitoare. Sa ne radem la glumele nesarate ale unor profi.Sa scriem “forza rapid”pe lucrare fiindca ala de fizica e fan numarul 1.Sa mergem sa jucam baschet in curtea liceului.Sa stam pe banci si sa ne amintim de prima zi de liceu.Sa ne distram si sa privim scoala cu alti ochi.Cred ca si ea vrea asta.

Sau poate ar trebui sa luam scoala in super serios.Sa invatam tot,pentru ca nu ai de unde sa stii ca nu o sa-ti foloseasca intr-o zi.Sa te zbati pentru note,chiar si pentru materiile care nu te intereseaza. Sa-ti inveti din timp.Sa  stii exact unde vrei sa dai,nu in clasa a12a,ci in a9a.Sa muncesti enorm.Sa nu chiulesti.E o zi frumoasa,dar mai bine inveti.E mai usor si logic sa-ti faci temele din timp.Daca e cazul,sa recurgi la “lingusitorism”pentru o nota mai mare.Sa te duci la cursuri si sa ai 6 mediatii pe saptamana.Sa iei scoala in serios,fara glume.

Poate ar trebui sa amanam partea cu maturizarea.Sa o lasam mai incolo.Sa mai fim copii o vreme.Sa ne permitem sa avem jucarii de plus in camera la 18 ani.Sa mergem in parc si sa ne jucam cu toti cateii.Sa ne alintam cand vrem ceva,sa mancam pe ascuns glazura de pe prajitura pe care o face mama.Sa ne uitam la desenele animate de sambata dimineata.Sa nu ne asumam responsabilitati.Sa ii lasam pe altii sa aiba grija de noi.Sa ne indrume.Sa ne arate ce si cum.Sa ne ducem la ei sa ne tina in brate cand ne e frica,sau greu.Sau cand nu stim ce sa facem.Cand am dat de naiba.Sa facem multe prostii.Sa luam decizii pe moment.

Sau poate ar trebui sa fim maturi.Sa cantarim si sa cugetam fiecare decizie pe care o luam.Sa vedem cum o sa  fie mai incolo.Cum o sa  ne influenteze pe noi,sau pe cei din jurul nostru.Sa renuntam la prostioare de copii.Cand facem ceva,sa fie bine facut.Sa putem spune cu mandrie “te poti baza pe mine.”

Poate ar trebui sa nu mai lucrurile in serios.Pur si simplu sa traim dupa legile pe care noi ni la facem.Sa purtam maieuri iarna.Sa iubim persoane care nu merita.Sa facem multe prostii.Sa nu vrem sa uitam unele lucruri,sa ne agatam cu incapatanare de anumite amintiri,sa nu le dam voie sa plece.Sa plangem cand avem chef.Sa nu spunem mereu adevarul.Sa ne pese mai mult de altii decat de noi.Sa nu acceptam un “nu”.Sa facem anumite lucruri pe care le iubim in continuare chiar daca stim sigur ca ne facem rau.Sa fim asa cum vrem sa fim.Sa ranim sau sa ne lasam raniti.Sa alergam de nebuni.Sa nu ne deschidem umbrella pe ploaie fiindca nu putem sa o suportam.Sa rupem relatiile fara niciun motiv.Sa iertam,sa iubim,sa mintim,sa urlam,sa injuram,sa nu ne dam batuti.Sa facem exact ce ne trece prin cap. Fara consecinte.Fara teama.

Sau poate ar trebui luate in serios toate.Sa privim viata asta cu resposabilitate.Nu suntem singuri pe lumea asta.Trebuie sa fim atenti la ce fel de oameni vom fi.Sa ne gandim ca vom deveni sau poate suntem déjà adulti.Sa respectam legile,sa ne conformam cerintelor celorlalti.Un “nu” e un “nu”,la fel de mult cum un “da” e un “da”.Daca e iarna,sa ne imbracam potrivit.Daca am trecut la o varsta,sa ne comportam corespunzator.Sa le facem pe toate cu amsura,sa nu iesim din tipare.Sa fecm totul ca la carte.Nu trebuie sa iesim din turma.Nu face bine mereu sa fim altfel.Uneori s-ar putea sa fim intelesi gresit.Sa ranim ce avem langa noi.Sa-I indepartam.Normalul e bun.

Poate ca ce am spus am sus e un fel de revolta,un fel de a-mi spune pasurile,un fel de a privi lumea.De a analiza ce as putea si cum s-ar cuvine sa fac.E vorba de alegeri,fiidca ele ne fac ceea ce suntem.Avem de ales.Iar sa spunem ca din cauza lui X sau Y am ajuns asa nu e o cale.Suntem ceea ce alegerile noastre ne fac sa fim.

Sau poate…tot ce am spus sunt niste prostii scrise la intamplare dupa o perioada nu tocmai buna.Sunt gandurile unui om nehotarat.

Better mistakes

Spune-mi o poveste!

-Te-ai ticnit?!O poveste?Pentru?

-Cum adica pentru?Pur si simplu…o poveste.

-Pai ce sa faci tu cu ea?La ce ajuta?

-Mie imi plac.

-Dar nu te ajuta.Eu zic ca e mai bine sa uiti de ele.Singurul lucru  bun e ca stiu sa minta.In rest,au viata scurta…La primul hop te-au lasat si au plecat la altii.La primul hop te arunca in lumea asta unde te simti un strain.O lume pe care o sa o negi si nu o sa crezi adevarata pentru ca esti obisnuit cu lumea din povesti.Povesti pe care le vei cauta mereu;si fara sa-ti dai seama vei trai in lumea asta dupa legile si iluziile de acolo…Ele nu au puterea sa te minta pana la sfarsit.Si tot nu reusesc sa pricep…ce-ti place la ele?

-Chiar tu ai zis.Ca mint atat de frumos.Ca la oricate hop-uri te-ar lasa balta tu nu poti sa nu le crezi.Oricat ai vrea sa le respingi,ele se intorc si se intorc si se intorc.Si da,te mint.Si tu ca fraierul le crezi.Pentru ca,vezi tu…eu cred ca ne place sa fim mintiti.Si mai mult,nu cred ca povestile se intorc la noi singure.Cred ca noi le chemam.Nu crezi?

-Cum asa,mah?

-Nu am auzit de prea multa lume plangandu-se de prea multa fericire.Sau speranta.Povestile…nu stiu…nu crezi ca ele ne ajuta sa trecem peste ce e in lumea asta?

-Nu…Ele mint.Si te fac sa crezi in lucruri pe care niciodata nu o sa le gasesti aici.Nu cred ca e nevoie de ele.
-Eu cred ca sunt precum  chestia aia….da!rau necesar.

Avea emotii.Simtea cum palmele incepusera sa-i  transpire.Ajunsese mai departe ce oricand.Aproape ca nu ii venea sa creada.De data asta chiar o facuse.

Isi luase geamantanul si plecase.Trecuse de parc,fara sa se opreasca.Stia ca daca se opreste se va intoarce acasa.Si nu mai vroia.Nu mai putea.

Vanataile alea nu mai vroiau sa se ascunda.Nu putea sa minta la nesfarsit ca se tot loveste.

Mirosul ala de bautura o insotea pretutindeni.Il simtea in haine,pe par,pe piele.

Injuraturile,urletele,usile trantite se tineau scai de ea.

Nu mai putea sa minta.Nu mai avea puterea sa se prefaca.

Dar acum,gata!Era hotarata!Era in tren si se indepartase destul de oras.Avea sa coboare la capat.Sa o ia de la capat.Fara greseli.Fara regrete.Fara teama.Fara nimic din ce fusese inainte.Avea sa fie libera.Avea sa fie puternica.Si poate…fericita.

* 

Se trezi din cauza telefonului.Il inchise mecanic si se intoarse pe partea cealalta,dar un cot bine plasat o trezi.

Deschise ochii si vazu ca era in dormitory si el pe jumatate adormit,tot balmajea ceva.

Nu era in tren?

Urletul lui a adus-o cu totul la realitate.

Plecandu-si capul,cu ochii plin de lacrimi se arunca in bratele prietenei sale bune,Resemnarea; care-I sopti la ureche:”Nu ai ce sa faci.Nu ai curaj,nu ai putere.Se va schimba,poate in viitor ceva.”

                                                                                               

* 

O lua de la capat.Se duse in fata oglinzii si repeta.

Pentru a mia oara.

Si ce sa vezi?!Nu arata bine deloc.Parul nu statea cum trebuie,avea un zambet fals,vorbea prea repede si …era naspa.

Se aseza suparat in fotoliu si ofta.Ce naiba avea?

Dar,nu se putea…maine trebuia sa vorbeasca cu ea.Deja amanase de prea mult timp.

Sa-si ia alta camasa..?!

                                                                                *

Telefonul ii atrase atentia.Pentru o clipa,mintea ei o luase la plimbare.

Privi zambind la trandafirii de pe birou.

Isi amintea de ziua aia din  liceu.Cand, el,rosu la fata,cu o camasa caraghioasa,cu parul probabil ultraatent aranjat,tinand un trandafir in mana si vorbind mai repede decat  auzise ea vreodata pe cineva,o invita la film.

                Isi aminti amuzata ca accepta doar din curiozitate.

                Ce a urmat…a facut-o sa creada ca poate Ileana Cosanzeana si Fat Frumos nu se gasesc doar in povesti.Ca iubirea si fericirea nu le apartin doar lor.

               

                Da…Se mai uita o data cu nostalgie la trandafirii aia superbi de pe biroul colegei sale.

*

                Cand a primit prima palma a crezut ca a fost un accident.Ca el sigur nu a vrut sa faca asta.Mai ales ca dupa incidentul ala s-a comportant ireprosabil.

                Ce vrei?!Nimeni nu a zis ca Harap Alb a fost perfect.

                Cand palmele au inceput sa devina prietene bune si declaratiile si scuzele s-au pierdut pe drum,a inceput sa vada cum firele din “povestea” ei incep sa se desprinda,dand la iveala o lume gri,rece,urata.

Ca cauta ea acolo?Asa fusese si pana atunci?

                Poate ar trebui sa plece de langa el.Poate ca Ileana  Cosanzeaza si Fat Frumos sunt doar in povesti…Povestile-s prostii…nu sunt pentru toata lumea.

*  

                Da,s-au despartit.Si da,s-au impacat.

                Si da,incepuse iar sa creada ca totul e bine.

                Apoi,probabil el iar s-a ratacit.Sau a uitat drumul.Sau a dat de un zmeu caruia nu i-a putut face fata.Alta explicatie ea nu gasea pentru comportamentul lui…

                Nu stia povesti care se termina prost…

                Probabil ea nu era erou de poveste.Daca ar fi fost,ar fi putut sa lupte,sa invinga,sa faca ce-I bine si corect,sa ajute,sa inteleaga,sa iubeasca,sa traiasca,sa se bucure.

                Probabil ea era om.Doar asa se explica de ce ea nu stia decat sa planga,sa se ascunda,sa renunte,sa minta,sa se piarda,sa uite sa traiasca…

-vezi?

-Ce sa vad?

-Crezi ca daca ea nu credea in povesti  ar fi trecut peste astea?

-Cred ca daca nu credea in ele ar fi vazut lucrurile realist,ar fi plecat si nu s-ar fi intors.Nu ar fi sperat ca fraiera la un final fericit.In realitate nu toate-s bune si frumoase.

-Pai tocmai de asta…

-De ce te incapatanezi?Recunoaste,e mai usor sa accepti un lucru asa cum e,decat sa te minti.

-Si daca nu poti sa accepti?Chiar crezi ca minciuna asta face rau?

-Omule…uite,chestia asta e ca si cum,tu,nu vrei sa accepti ca a venit toamna si continui sa te imbraci in maieuri.sau rochii.Crezi ca asa ai putea sa aduci vara inapoi?Sau sa o pastrezi?E absurd!

-Spune-mi,pe frigul ala daca tu ma vezi in maieu,gandul nu-ti fuge la vara?

                                                                                                               

Ramas Bun

Lumea asta e asa simplu de vazut.Poate prea simplu.Mie-mi apare ca o oscilare intre o vara calda cu ditai soarele si o toamna friguroasa venita prea devreme cu ditai norii si ploaie torentiala.

                                                                                                *

“Fata,veniti la tara?Maine cred ca plec la tara.”

“Lasa fata k e bn si asa.”

“Scartzzzz!nu ma mai duc maine,ma duc luni.”

“Fata,coborati in 5 min.Plecam la tara.”

“Eu am mankt pepene si fac pariu k fritz nu o sa va trezeasca.”

“Daca veneati la mn mankti cioco am frigideru plin.”

“Am vb k ana kre a vb k fritz si kre s-a dus la Lucian kre i-a zis k azi maxi e la 4 jum asa k hai”

“Fuey,vine si nur k 7 tari la tara?”

“7 tari pleaca la greaca si prostii raman k animalu”.

Despre ce vrei sa-ti povestesc?

De Pastele ala petrecut in frig la Progresu asteptand maxitaxiul ala nu stiu cate ore,ca oricum sa-l pierdem si sa ne intoarcem a 2a zi in acelasi loc sa-l asteptam.

De noptile alea friguroasa si ploiase knd ne inveleam cu plapuma si nu aveam current si ne speriam unul pe altul .De cum gabi venea si dormea la picioarele noastre fiidnca ii era frica.

De experimentele alea culinare nereusite.De sandishurile alea gigant.De cate 10 paini pe zi.De gogosile alea tari ca piatra sau nefacute la mijloc.De cartofii prajiti si friptura de la miezul noptii.De omleta din 8 sau 10 oua dupa caz.

De cum duceam farfuriile sau paharele sparte la baba.

De cum am reusit sa spargem atatia bani intr-o saptamana pe prostiile alea.

De cum stat juma de vara sa sapam juma de vie.

De cum ne intindeam parul cu “placa”.

De tonele de seminte pepsi si ness.

De shopping-ul la tica.

De card.

De turele cu bicicleta.

De cum spalam covoare in fiecare vara.

De cum ne udam ca fraierii.

De cum facea Gabi pe lautarul.

De “Valul Testoasei.”

De cum am ramas cu ghidonul in mana.

De cum am cazut amandoua in aceeasi zi.

De cum stateam cu picioarele pe soba si ne uitam la “singur acasa”.

De cum ii furam lui gabi covrigii si ii puneam la noi ca sa avem mai  mullti.

De cum mergeam cu caruta.

De Steluta.

De cum saream geamul.

De mult cunoscuta coada de tigaie rupta.De ceea ce intelegeam noi prin curatenie.

De culesul de corcodusi

De gabi care ne para mereu.

De cum stateam toata ziua si ne plangeam de plictiseala.

De cum ai anuntat senina ca ti-ai taiat bretonu.

De grupa 3 care nu era atenta si care il asculta pe ionut care spunea ca vrea o bere.

De cum faceam repede curat cand auzeam ca vin acasa.

Cum i-am rugat atunci sa vina sa ne ia si cand au venit sa ne ia nu mai vroiam sa plecam.

Cum gabi mereu incepe cu “mai tineti mah minte cand…”

Cum o vara intreaga ne-am uitat la wrestling,clona si taraf.

Cum o pasam pe nur dintr-o parte in alta.

Cum i-ati mancat ciocolata lui sharky cu lingura.

Cum a stat alex ascuns in dulap.Cum s-a dus cu bicicleta pana la aurel.Cum acum nu ne mai baga in seama.

Cum gabi la prima tura de incepator a intrat in gardul lui victorina.

De gabi cum mergea cu bicicleta cu viteza si punga de faina rupta.

De cum am venit atunci cu cascarabeta si o mie de sacosi si tactu mi-ar mai fi dat.

De hora in mijlocul drumului.De tine dj.

De umbrelute.

De oana,nicu,ana,sharky,fritz,calae,oana,ramona,carduuuul,si cati si mai cati.

De glumele proaste ale lui C.

De trasmandai si vagabonti.

De cum incercam sa fugim de Mario si Robert.

De “eu te iert fata mea”.

De cum se aduna toata populatia la noi la poarta.

De jocurile alea de carti tampite.

Cum a pierdut tataie cheia.
Cum l-am cunoscut pe Stefan,Beckulezt si Alexe.Cum de ultimii 2 nu mai stim nimk,iar de stefan stim destule.Cum ne suporta mereu si cum vroia sa-l scoatem pe gabi din card.Cum glumele lui nu s-au schimbat deloc.Cum il chemam mereu sa repare cate ceva.

De mers pana la magazinul de devale pentru ingheteta nestea.

De 15 augustul ala…De cum ne-am plimbat pe la capul satului de ne-a venit rau,de cum nu ne mai scoteau din biserica,de cum nu stia  sa cheme liftul…

“Mariiiiii,ai innebunit?!Taceti mah animalelor!”

“Ce e Mari asta?!Brad?!Batul asta cu crengi…”

“Mamaaaa ou kinder!Ciocolata!”

“Arde pamantul si voi va uitati la televizor!?

E un film de groaza misto.

Nu.Il stingem tata.Arde pamantul!

Nicolaeeeeeee!”

“In satul asta sunt 5 prosti.A lui P,ai A, si voi 3.”

“Fata tu le vezi?

Nu le vad.

Fata a trecut masina.Nu erau in ala.Suna-le repede  ca au gresit maxitaxiul”

“Asta mica e o bestieee”             

“Fata sa-mi zici daca se uita,da?”              

“Ai ostenit?”

“Mi-e rau”.”Sa mor.””Saracie”

                                                                                                                *

Dupa atatia ani mai am doar o cicatrice pe genunchi,cateva poze si tone de amintiri care nu-mi dau pace.

Ele imi aduc aminte de o vara vrumoasa si calda.Imi spun ca  eram altfel.

Imi arunca in fata fapte,gesture sentimente,persoane.

                                                                                                                *

“Fata aici e pustiu  ca naiba.E naspa.E urat si frig.Si pustiu.”

“Vezi de ce nu am vrut sa vin?”

                                                                                                                *

E primul an in care nu am facut multe din lucrurile ce pana acum erau nelipsite.

Si eu care credeam ca nu se poate fara.Vad ca se poate,dar cu ce pret!

Cu o ironie mai apriga,cu o indiferenta clar accentuate.Sictir.O tistete mascata si ascunsa.Si-un dor  aruncat acolo undeva la o lalta cu parerile de rau si regretele.

Zambet superficial.Ochi tristi.

Si mai saraca ca oricand.

Stii ce?De acum poate sa tot ploua.Nu-mi mai pasa.

                                                                                                                *

Nu stiu ce o sa se inteleaga.Mi-am permis sa scriu pentru noi.E un fel de ramas bun.

Dialog

Te rog,mai spune-mi despre voi!
Noi...
Noi suntem multi,dar mai mereu ne simtim singuri.
Noua ne place sa vorbim in cuvinte complicate,desi ne incurcam cu cele simple.
Noi ne numim iubitori de pace,dar mai mult ca orice ne place sa luptam.
Ne place sa ne consideram sinceri,dar asta deja e o minciuna.
Ceea ce azi spunem ca iubim este lucrul pe care maine poate il vom uri cel mai tare.
Ii spunem divinitate,forta supranaturala,ii simtim si recunoastem prezenta,dar ii tagaduim cu indarjire existenta.
Suntem in stare sa construim imperii,dar nu putem sa intemeiem un camin.
Ne dam puternici,dar ne ascundem dupa deget.
Ne place sa ne consideram curajosi,dar multi nu stiu nici macar ce inseamna.
Ne place sa credem ca ne urmam visele,dar la primul hop ne oprim.
Ne place sa credem ca avem incredere unii in altii,dar nu avem nici macar in noi.
Spunem ca alinam suferinte,dar de fapt suntem cei mai buni in a-i face pe ceilalti sa sufere.
Ne place sa credem ca avem principii,dar le schimbam in permanenta.
Ne place sa credem ca timpul nu schimba doar exteriorul.Ca ne maturizam.Eu cred ca ajungem doar niste
copii batrani.Care sunt dornici de a face ce li se interzice.Care fac orice pentru a atrage atentia.
Care lasa cu atata usurinta jucariile vechi pentru unele noi.Care vor sa fie rasfatati.
Si iubiti.Care fug atunci cand dau de ceva mai puternic ca ei.Care plang atunci cand ii doare.
Care se ascund atunci cand le e teama.Care fac greseli.CAre au in schimb,un ditamai orgoliu.
Si un suflet patat.Si care uita si iarta mai greu.
Da.Suntem capabili sa mintim,sa uram,sa ranim,sa fugim,sa parasim,sa ne intoarcem,sa ne cerem iertare,
sa iertam,sa iubim,sa acceptam.


-Cum vi se spune voua?
-Oameni.

Capat de drum.

Cum scena asta penibila rupta parca dintr-un film expirat se tot repeta.
Usa trantita.Vocea lui rastita.Raspunsurile tale scarbite.Injuraturile,jignirile,dispretul ce
pluteste peste tot in casa.Reprosurile.Aducerile aminte.Tipetele.Usile trantite.Nervii.Furia.
Umilinta.Mainile lui lovindu-te.Mainile tale protectandu-te.Scandalul.Muzica data la maxim ce
va acopera.Sa nu auda vecinii.Sa nu se stie.
Calmul lui de dupa.Plansul tau inghitit.El stand singur in sufragerie adormind pe canapea in timp
ce butoneaza telecomanda.Tu stand in bucatarie si plangand.De durere.De furie.De neputinta.
De mila.De scarba.Vanataile tale.Buza ta sparta.Bluza ta rupta.Farfuria facuta tandari.Mancarea imprastiata
pe gresia proaspat spalata.
Oglinda din baie ce-ti arata un chip pe care nu-l mai recunosti.Pe care nu mai vrei sa-l vezi.Vorbe ce inca le mai
auzi.Gesturi ce inca le mai simti.Lucruri ce nu se pot uita.
Aceeasi hotarare de a pleca.Modul in care iti iei geamantanul de sub pat.Hainele ce sunt in el de data trecuta.
Indesarea altor haine cu gesturi mecanice.Privirea aruncata prin casa dupa ceva familiar.
Acel ramas-bun.Privirea plina de scarba si ura aruncata lui.Lumina din ochii tai cand iesi pe
usa.Gesturile tale ezitante cand iesi din bloc si o apuci aiurea pe strazi.Parcul in care te opresti.
Leaganul in care te asezi.Modul in care iti iei capul in maini.Modul in care tremuri.
Dorinta de a fi in alta parte.De a fi altcineva.Tristetea care te apuca cand vine seara.Modul in ca privesti
in gol.Scarba pe care o ai fata de tine.Modul in care iti iei geamantanul si o iei incet spre casa.
Greutatea pe care o simti de fiecare data mai tare.Lumina ce se pierde din ochii tai.
Modul in care intri in casa.Felul in care el sta pe balcon si fumeaza.Indiferenta lui.Indiferenta
ta.Felul in care arunci gemantanul sub pat fara a te mai obosi sa-l desfaci.
Cum adormi plangand.Cum te trezesti trista si batrana.Cum te vei duce la serviciu si vei vorbi
despre cat de frumoasa e viata ta de familie.Despre cat esti de implinita.De norocoasa.
Cum tu in mijalocul verii vei purta o bluza cu maneci lungi si o esarfa la gat.Cum vei da vina
pe un bou din metrou pentru buza sparta.Cum incepi si tu sa crezi ce spui.Cum te intuneci
cand ajungi acasa.Cum oftezi.Cum te primesc injuraturile lui.Cum in casa duhneste a tigari si
bautura.Cum pentru tine toate zilele sunt la fel.Cum ai uitat ca se poate altfel.
Cum ai uitat de tine.
Cum scena asta penibila rupta parca dintr-un film expirat se tot repeta.

Om

-Aaaaaaaaa….!Ce e hidosia asta?

-Tu.

-Lasa glumele astea proaste si spune-mi o data ce e asta.Nu am vazut asa ceva in viata mea!Ma sperie ingrozitor!

-Ti-am mai spus,dar fie nu auzi,fie nu vrei sa intelegi,fie iti place sa ti se spuna de mai multe ori...

-Lasa-ma cu discursul asta si spune-mi ce e fiinta asta!E un truc?E ceva din laborator?Ce e?Si ce treaba are cu mine?!Zi-mi o data!

-Nu e niciun truc.Esti tu.Iar eu ma aflu aici ca sa-ti raspund la intrebare.

-Ce intrebare?!

-Intrebarea ce ti-o pui frecvent in ultima perioada.Cine esti.

-Da omule,imi pun intrebarea asta,dar asta nu e un raspuns.Eu ma intreb cum sunt si tu vii si-mi arati asta?!?...Cum poti face asta?Crezi ca eu sunt proasta?

-Te rog,calmeaza-te.Eu doar iti arat ceea ce tu ai vrut sa vezi...

-Dar nu intelegi ca e absurd ?Tu imi arati un monstru...Imi arati serpi,sange,venin,smoala,noroi,mucegai;toate inchegate si imi zici ca sunt eu?!?...

-Da...

-Tu nu ma vezi?Uite-te la mine!Cum poti sa spui tu ca serpii aia se aseamana vreun pic cu frumosul meu par ?Uita-te!Cum ar putea vreodata fata mea sa aiba aspectul ala de noroi?!Tu nu vezi?Tu chiar nu realizezi ca asa ceva nu e posibil?Aia e o hidosenie.Eu,eu...sunt frumoasa.

-Nu te contrazic.Ambalajul e frumos...

-Ambalaj?!

-Imi cer scuze,corpul,exteriorul tau este frumos fara indoiala...

-Pai si atunci?!

-Pai eu nu iti arat ceea ce vezi deja.Stim amandoi ca esti frumoasa.Eu iti arat ceea ce tu si ceilalti nu puteti vedea.Iti arat interiorul.

-Cum...cum asa?Adica asa sunt eu?Noroi?Mucegai?Ce..ce e cu astea?Explica-mi.

-Nu plange.Asta nu trebuie sa ramana asa.Tu poti sa schimbi asta si iti voi spune cum.Dar mai intai lasa-ma sa-ti explic.Tu...de fapt nu numai tu.Toti oamenii au un suflet.Vine o data cu voi pe lumea asta.El o sa fie ca o harta a parcursului pe care-l aveti in lumea asta.O sa inregistreze tot ce faceti.Fiecare gest,vorba,gand.Reprezinta,pe scurt ceea ce sunteti voi ca om.E o intruchipare a trecutului si prezentului vostru.

-...ce legatura are..

-Lasa-ma sa-ti explic.Uite,spre exemplu pentru fiecare persoana pe care o invidiezi,pe care ai vrea sa o vezi avand probleme,iti patezi sufletul.Te umpli de venin.Rautatea urateste.Schimonoseste ceea ce ar trebui sa simbolizeze un chip frumos.Pentru fiecare vorba grea spusa pe nedrept sau nu,pentru fiecare minciuna te umpli de norori si mucegai,ce te sufoca,te inraiesc si te fac sa vezi doar defecte.Pe care simti nevoia sa le critici.Mandria ce-o porti in inima te-mbraca in smoala,te sugruma,te face sa simti doar ce ai tu.Doar ce-i al tau.Nu te lasa sa simti cum sunt si altii.Fiecare gand rau,dorinta a distruge aduce cu sine un manunchi de buruieni.

-...

-Pentru fiecare persoana pe care ai facut-o sa sufere,pentru fiecare picatura de ura adunata in tine nu facut decat sa dai nastere la serpi.Serpi ce se nasc din inima ta.Serpi ce te imping sa-i faci pe ceilalti sa sufere,te-mping sa-i ranesti.Ca astfel sa-i hranesti pe ei.

Vezi tu,toate astea se aduna,se strang acolo si cand vei muri tot ceea ce va ramane dupa o viata intreaga va fi o mana de gunoi,de serpi,de mucegai.

Intelegi de ce vezi ceea ce vezi?

-Da...spuneai la inceput ca asta nu trebuie sa ramana asa.Ca se poate schimba ceva.

-Da.Pentru fiecare boala exista un leac.Pentru mandrie,modestie.Pentru minciuna,adevar.

Pentru rautate,bunatate.Pentru ura,iubire.

-Pai nu inteleg.La ce ar ajuta?

-Daca tu nu mai minti,nu mai urasti,nu mai faci rau,nu mai au cum sa apara buruieni,smoala sau serpi.In timp se vor duce,vor  ramane ce-i drept in urma lor dare adanci marcate pe peretii sufletului,dar sa stii ca peste ele pot sa apara trandafiri.

-Adica trebuie sa ma schimb,ca sa nu mai arat asa?

-Da.Trebuie doar sa-ti doresti.

-Inca ceva...Hidosenia asta...e doar in mine.nu?Adica,cei din jurul meu nu o pot vedea?Ei ma vad doar pe mine asa cum sunt acum?

-Da...dar oricum ei simt...

-Lasa-ma acum!Daca asta nu se vede atunci nu vad de ce mi-as face probleme.Nu o sa mai vreau sa vad cum sunt;tu nu o sa mai apari;iar toata povestea asta o sa fie uitata.Poate ca nici nu e reala,poate ca e doar in imaginatia mea.E prea de tot...

                                                                                    *

-Cine naiba suna la ora asta?..Alo!...Da,mama!Dormeam.Nu,nu ma duc la birou azi....Pentru ca nu am dormit bine....Am avut un vis asa ciudat...iti povestesc alta data.Pa!

Se repezi in oglinda,unde o intampina aceeasi imagine superba.

-Cum ar putea fi asta o hidosenie??Vise de noapte....

Biete om naiv,daca ai stii tu cum sa privesti...

Definitie

Daca e sa opresti lumea pe strada si sa intrebi ce parerea are despre,vei fi uimit de ce raspunsuri si reactii iti va fi dat sa ai parte.

Ma indoiesc sincer ca vei gasi mai mult de o mana de oameni care sa-ti raspunda promt si in cunostinta de cauza.

Majoritatea iti vor spune ca au treaba,ca se grabesc,si ca nu au timp de prostii.

Unii se vor opri si vor incerca sa-ti dea un raspuns.Vor baga citate gasite prin carti sau cine stie ce versuri.

Unii vor incepe cu definitii complicate.

Altii cu fraze gen copy-paste google-bune-de-impresionat.

Altii vor trece pe latura stiintifica si vor balbai ceva despre niste reactii chimice.

Altii vor baga ceva serios.

Unii vor incepe cu cateva injuraturi.

Unii iti vor spune ca ai stat prea mult in caldura si te-a batut soarele.

Ca te chinuie plictiseala si nu ai ce sa faci.

Unii se vor chinui sa-ti explice.Vor rade mult si se vor incurca in mod constant.

Iti vor da exemple din viata lor sau a altora.Ceva ametit.

Nu stiu cati iti vor spune ceva klumea.Ceva real.Pe bune.

Te-am avertizat de la inceput.

Pe cei mai multi intrebarea ta ii va lasa rece.O vor si uita.

Pentru unii va constitui un bun subiect de ras si comentat cu prietenii la o bere. »Sa vezi  ce m-a intrebat un fraier azi… « .

Unii vor ramane cu privirea pironita undeva in gol si cu mintea plecata departe.

Vor surade sau se vor posomori.

Li se vor destepta amintiri.Regrete.Intrebari.

Pentru altii va constitui un nou subiect de gandire.Vor incepe sa se intrebe de ce nu stiu sa dea un raspuns la o intrebare aparent asa banala.Aparent...in fine e ceva complicat sau e banal?

E nevoie sa ai o pregatire ca sa poti intelege sau e ceva pentru toata lumea?

E de fapt un sentiment?Sau e vorba de o stare determinata de mai multe sentimente strans legate intre ele ?

E superficial sau profund?

Permanent?Temporar?

Te schimba,te lasa la fel?

Iti lamureste lucrurile sau mai rau te ameteste?

Il poti pastra?Il poti pierde?

Ramane al tau?

Esti constient de el pe moment sau dupa?

Merita atata agitare ?

                                                                                    *

Ai fost ?Ai intrebat ?

Si cum a fost ?

Ooof...ti-am zis.

Vrei sa-mi povestesti?Te ascult...

                                                                                    *

“Unde naiba erau cheile ?Stia sigur ca le lasase pe masa.

Si mai era si foarte tarziu.Iar avea sa intarzie.Nu ca ar fi fost ceva nou in ultima vreme.Nu mai stia ce era cu ea.Parca era pe alta planeta.

La cat a zis ca trebuiau sa se intalneasca?4?4.30?

Unirii?Universitate?....

Chiar nu mai stia.

Pai si cum naiba sa-ti mai amintesti dupa asa o discutie...Pe mess,dar era totusi o discutie.

Au vorbit pana dimineata.De toate.Nu ii venea sa creada ca se potriveau atat de bine.Chiar incepuse sa creada asta.Nu facea glume proaste.Nu vorbea numai despre el.O intrebase o groaza despre ea.

S-a  mai uitat o data in oglinda.

Reusise sa-si acopere cearcanele.Da,nu dormise toata noaptea.Da de emotie.De nerabdare.Poate si putin de teama.

Si se mai trezise devreme ca sa aleaga cu ce sa se imbrace.Nici nu mai stia de cate ori se schimbase.Si parca tot nu ii placea.

Se agita cam mult.Dar el era altfel.Stia asta.Sau cel putin credea.Mai bine zis spera...

Nu o luase cu replici din alea de doi bani.Asta era bine.

Ii zisese  ce-i drept ca-i frumoasa,dar asta nu e vrajeala,nu?

Sau poate ea se aruncase prea repede cu capul inainte.

Se aseza pe fotoliul din sufragerie si isi lua capul in maini.Acum parca judeca mai rece.Vaaaaaaaai cat de repede se entuziasmase.Fusese asa fraiera.Atat de fraiera.

Se mai uita o data la ceas.Era 4.

La cat trebuiau sa se intalneasca?

Parca totusi isi amintea unde si-a lasat cheile.Da,sigur erau in geanta.Dar geanta unde o lasase?....

                                                                                    *

Nu era el prea concentrat asupra sentimentelor,dar in ziua aia se simtea super nervos.Nu stia de ce.

Vorbise cu ea pe mess pana dimineata.Parca era putin altfel.Sau cel putin asa i se paruse.

Obosise sa tot caute,sa dea piept cu toate exponatele.

O asteptase aproape o ora la universitate.E drept si el intarziase,dar chiar nu isi mai amintea ora la care trebuiau sa se vada.

Tot timpul fusese convins ca nu o sa mai vina.Ca si-a luat teapa.Ca poate vorbise ca prostu.Ca se entuziasmase ca prostul si ea vroia doar sa se joace.

                                                                        *

Din toate iesirile lor,weekendul ala la mare fusese categoric cel mai frumos.

Poate fiindca a fost si ala cu primul “Te iubesc.”

                                                                        *

Nu isi amintea unde si-a lasat cheile.Erau pe masa?Pe dulap?In camera lor?

Se uita rapid in oglinda.Nu arata prea bine,dar nimeni nu e perfect.

Dormise prost in seara aia,se certase cu seful la serviciu.

Trebuia sa se vada cu el la universitate la 4,dar nu avea cum sa ajunga.

Era ziua in care se intalneau mereu,dar azi nu avea chef sa mai alerge.

O sa-l sune.

                                                                        *

Se uita rapid la ceas.In 2 ore trebuiau sa se intalneasca.Trebuia sa fuga de la serviciu direct acolo.Dar era un trafic.Si o caldura.Si el era obosit.

Era ziua in care se intalneau mereu,dar azi nu mai avea chef sa alerge.

O s-o sune.

                                                                        *

Era prima oara in 2 ani cand nu se vedeau.

Amandoi credeau ca e ceva normal.

                                                                        *

Unde naiba erau cheile?

Trebuia sa ajunga repede,si ea nu isi gasea cheile.

Ofta adanc si cum ii era obiceiul se uita in oglinda.

Ooof....era in rochia aia rosie,canda superba.

Arunca o privire fugara la ceas.Era 4.

Se aseza pe fotoliu.

A inteles ca nu intarzia de fapt nicaieri.Nu avea cine sa o astepte.”

                                                                        *

Asta ti-a spus-o cineva pe strada?

Ca raspuns la intrebare?...

Si asta zici ca ti-a placut cel mai tare?

Chiar crezi ca ea a inteles?

Daca spui tu...

Ce?!Eu?!

Nu omule,nu stiu ce sa-ti raspund.

Pe cuvant,nu stiu ce inseamna.

Nu-mi poti cere sa-ti dau raspunsul la o intrebare ce pentru mine ridica zeci de mii de alte intrebari.Nu stiu ce e.

Daca ai inteles,explica-mi tu ce e iubirea.

Poveste

“Daca m-ai intreba de unde vin,care mi-e casa nu as mai stii sa-ti raspund.As ridica din umeri si ti-as zice ce mi-au zis ei ca ar fi tara mea.
Daca m-ai intreba cum ma cheama,ti-as spune cum sunt strigata.
Daca m-ai intreba cati ani am,ti-as zice cati ani imi zic ca am.
Daca m-ai intreba unde mi-e locul as raspunde promt ca aici.
Daca m-ai intreba daca imi place as zice mecanic ca da.
Daca m-ai intreba ce imi place cel mai mult, as ingana ceva de neinteles,ce nu pricep nici eu.
Daca m-ai intreba daca as vrea sa fiu in alta parte as spune ca nu cunosc alt loc.Ca aici e cel mai bine.
Daca m-ai intreba daca imi lipseste ceva ti-as zice ca am chiar prea multe.
Daca m-ai intreba daca sunt fericita...nu stiu ce as zice.Poate nici nu m-ai intreba asta.Poate ca nu mi-ai pune decat jumatate din toata intrebarile astea si nu ti-ar pasa de raspuns.E vorba de politete.
Sau poate ca nu o sa-mi pui nicio intrebare.O sa ma saluti discret sau poate nici macar asta nu o sa faci fiindca nu o sa ma vezi.
Nu iti face griji.Nu esti prima persoana care face asta.

*
Eu aveam un chip vesel,luminat,plin de dragoste si voie buna.
Radeam mereu si aveam un zambet cald pentru oricine.
Aveam prieteni soarele,caldura,vantul,florile.
Culorile.Muzica.
Intelegeam soapta vantului si glasul naturii.
Si cred ca eram frumoasa.

*
Tu aveai chipul trist.Ingandurat mai tot timpul.
Nu te-am vazut vreodata razand,nici macar zambind.
Aveai prieteni ploaia si frigul.
Singuratatea si tristetea.
Griul.
Nu stiai ce-i soare.
Si cred ca erai frumos.
*
Tu chipurile,erai printul meu.
Eu,printesa ta.
Si noi doi ar fi trebuit sa ne iubim mult.
Si sa traim mult.
Impreuna.
Fericiti.

*
M-ai dus in castelul tau.
Mi-ai zis ca e noua mea casa.Ca asta voi numi de acum acasa.
Ca o sa primesc tot ce am nevoie.
Ca « …. » o sa fie noul meu nume.Ala iti placea.
Ca trebuie sa invat sa iubesc ploaia si frigul.Sa rad mai putin.Sa tac mai mult.Sa ma inchid mai mult.
Sa fiu ca tine.
Ca sa sa fiu fericita.
*
Mi-ai luat soarele,caldura,zambetul,veselia.
Mi-ai dat ce n-as fi putut iubi vreodata.
Ai incercat sa-mi dai ce ai tu.

*
Am ajuns ceva mai putin semnificativ ca o umbra.
Mi-am uitat tara,vocea.
Am uitat ce sunt si ce vroiam sa fiu.
Sunt ceea ce spui tu ca sunt.
Eu ma simt doar o umbra fara trecut si forma.
Fara nimic.
Si cred ca sunt urata.Cred ca amandoi suntem.”
*
Am incercat sa ascund foaia,dar ai reusit sa o prinzi.
Si ai citit ce era scris pe ea.
M-ai intrebat despre ce e vorba si ti-am zis ca e vorba de o poveste.
Ai luat-o ca pe o gluma si ca sa intri in jocul meu m-ai intrebat a cui e povestea.
Cand ti-am spus ca e a mea chipul ti s-a crispat.
Mi-ai aruncat acea privire plina de ingaduita si toleranta si pupandu-ma pe frunte ai plecat spunandu-mi sa ma las de prostii.
Oooof,stiu ce crezi despre mine,dar partea trista e ca nu ai putea niciodata sa intelegi ce am scris eu acolo.
Tu vezi doar cuvinte insiruite,propozitii.
Si asta e trist.

Asta e povestea mea cu printi si printese.

Tarziu

             Din pacate cand se intampla sa ai parte  numai de lucruri rele,capeti un aer trist,negativist;aer ce ajunge sa-ti manipuleze toate gandurile,sentimetele,actiunile.

Intri astfel intr-un cerc din care greu reusesti sa iesi.

            Si daca ar fi vorba doar de tine ar fi ceva,partea proasta e ca nu traiesti singur si astfel fara sa-ti dai seama vei transforma ceea ce ai in cenusa.

            Si de cele mai multe ori e prea tarziu sa mai poti indrepta ceva.Trebuie sa ai ceva putere sa faci din cenusa oameni.

*

            Am ajuns o umbra.O prezenta zdrentuita.

            Nici eu nu mai stiu ce sunt.

            Am inceput cu o greseala.Si am insistat.Nu ma mir ca am ajuns ce sunt.

            Am intrat intr-un labirint in care m-am ratacit,m-am pierdut si nu am mai avut puterea sa caut o cale de iesire.Sincera sa fiu nici nu m-am straduit prea tare.Am preferat sa accept ca m-am pierdut si ca nu pot sa ma regasesc.M-am resemnat.

            Am ales sa iau statutul de victima.

            Am ales sa fiu slaba.Sa nu mai lupt.Sa las sa mi se ia tot.Sa ii las pe ceilalti sa plece.       Dar niciodata nu am recunoscut ca ar fi vina mea.

            Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ma indepartez tot mai mult si apoi sa ma plang ca sunt singura.

             Acum stiu ca nu a fost vina lor.Daca tu esti nefericit si alegi sa fii nefericit asta nu inseamna ca si cei din jur trebuie sa simta sau sa fie la fel.

            Nefericirea nu atrage nimic altceva decat nefericire.

            Daca la inceput eram victima,in final am ajuns sa-mi tai singura craca.Dar nu am incetat sa dau vina pe altii.

            Cred ca principala mea vina e ca am cerut mai mult decat puteam duce.Ca nu am stiut ce sa fac cu ceea ce am.In primul rand nu am stiut sa apreciez.E asa usor sa critici.

            Am cerut prieteni.Multi.Nu unul singur,adevarat. Pe care sa ma pot baza.Nu.Eu am vrut multi.

            Pe majoritatea nu i-am inteles,deci comunicare zero.

            Pe unii i-am luat superficial,le-am acordat poate mai multa incredere decat meritau si mi-am luat tepe.

            Pe unii i-am tinut de sablon.

            Cand mi-au cerut ajutorul,nu am stiut cum sa-i spirijin.

            Cand s-au bucurat nu am stiut sa ma bucur cu ei.

            Cand au trecut mai departe,eu am ramas pe loc.Si i-am acuzat ca m-au lasat in urma.Ca au evoluat fara mine.Ca i-am ales prost.Oare pe cine minteam ?

            Am cerut apoi un prieten adevarat.

            I-am cerut tot.Vroiam sa fie doar prietenul meu.Restu erau exclusi.L-am cercetat cu atentie.L-am banuit.L-am acuzat ca nu se implica,ca e superficial.Ca sta pe langa mine fiindca sigur urmareste ceva.Ca e un om fals.Am facut din ceva ce trebuia sa fie frumos o corvoada.

            Din nou era vina lui.Nu se implica cum trebuie.

            Am tintit apoi mai sus.Am cerut iubire adevarata.

            Am primit si asta dar m-am simtit coplesita.Atatea sentimente?Atatea emotii?

            Nu eram in stare sa dau nici jumatate din ce mi se dadea dar ceream mai mult.

            Am cerut sinceritate,loialitate,sprijin,intelegere dar nici macar nu stiam ce inseamna.

            Vroiam sa am totul de la el,sa fiu stapana pe tot ce are,pana si pe cel mai mic gand,dar cand el vroia sa se apropie ma baricadam.Ce e al meu,e al meu.

            Ii ceream compromisuri,dar eu nu as fi facut asta nici moarta.

            Si cand a plecat tot eu am consideram victima.

            Am vrut sa fiu un om important,sa fac ceva cu viata mea.Sa fiu mandra de mine. Dar nu eram dispusa totusi sa lupt atat de mult.Cand am vazut ziduri am ocolit.Nu am avut curajul sa sparg vreunul.Sau macar sa incerc.

            Si am ajuns sa fug de tot si de toate.

            Sa stau in lumea mea avand drept companie pe « NU », »NU VREAU », »NU POT », »MI-E FRICA ».

            Am ales drept companie umbrele.Fiintele lase ca mine.

            Pe noi ne leaga nefericirea.Ti-am zis nefericirea sta foarte bine langa nefericire.

            Noi nu radem.Nu stam langa oameni.Nu mai stim cum sa ne apropiem de ei.Noi aveam vesminte de cenusa.Suntem cenusa.Plutim in jurul oamenilor incercand sa ne amintim cum e sa fii om.

            Ne regretam acum toate greselile.Dar e asa tarziu.....Oare vom mai gasi noi forta de a face oameni din cenusa?

           

O altfel de liniste

Eram mai mult decat fericita.Deci vorbesc serios.Nu am crezut ca oamenii chiar pot simti asta.Nici nu mai simteam ca merg;aveam impresia ca plutesc.Vedeam totul cum nu mai vazusem,eram fericita si mai ales ma simteam fericita.Vorbesc acum de genul ala de fericire de care tot vorbesc oamenii.
Crede-ma ca…nu pot sa-ti explic cum e.S-ar putea sa-ti sune a ceva ieftin,dar daca nu simti asta pe pielea ta nu ai cum sa intelegi.
Eu am fost mereu sceptica.Am crezut mereu ca omul e doar om.Am vazut viata asta in gri cat sa ma satur.Dar asta m-a schimbat complet.Pe bune.
El era langa mine mereu.Eram langa el mereu.
Si nu stiu,nu e vorba doar de el aici.E vorba de mine.Ciudat,dar el m-a facut sa ma accept asa cum sunt.Sa imi inteleg defectele.Sa le accept.Sa imi cunosc calitatile.Sa le accept.
Sa ma inteleg.
M-a facut sa fiu in armonie cu gandurile mele.
M-a facut sa simt ca sufletul meu e prea mic ca sa incapa in el atatea emotii.
Mi-a rasturant viata cu totul.A schimbat toate definitiile pe care eu le dadusem.Mi-a deschis o alta lume.



Statea acolo in fata mea fara sa zica niciun cuvant.S-a ridicat de mai multe dar s-a asezat lipsit de vaga inapoi pe pat.
Era o situatie pe cat de penibila,pe atat de…nu stiu.
Si eu una nu stiam ce sa fac.Eram cuprinsa de un fel de amorteala si eram imuna la tot ce se petrecea in jurul meu.Asta il includea si pe el…Eram oarecum constienta ca stateam in aceeasi pozitie de cateva ore bune,dar chiar nu mai puteam sa simt nimic.Pentru prima oara era liniste in capul meu.Pur si simplu liniste.Si linistea asta ma omoara.Iar in suflet aveam un mare gol.Eram lipsita de orice fel de sentimente.Stiam ca ar fi cazul sa ma adun,dar efectiv nu puteam.
In cele din urma am simtit mana lui rece pe bratul meu.Imi spunea ceva.Jur ca ascultam cu cea mai mare atentie dar cuvintele treceau prea repede pe langa mine.Probabil a inteles ca nu pricep nimic fiindca a renuntat.Mana rece a disparut de pe bratul meu.

Din nou liniste.Si mult intuneric in camera.Probabil era deja noapte.

A incercat din nou.M-a luat de mana si m-a facut sa-l privesc direct in ochi.Ciudat e ca am reactionat.Am inceput sa aud ce zicea el pe acolo.Am inteles doar partea cu “desi ma doare eu trebuie sa plec”dupa care am inceput sa nu mai aud.Probabil a zis lucruri importante.Probabil ca vroia ca eu sa-l opresc sa plece.

Nu stiu cand a tacut.Cand mi-a dat drumul la mana.Cand a plecat.Nici macar nu imi dau seama cand am inceput eu sa plang in hohote.Stiu doar ca m-am trezit dimineata si am gasit casa goala.Fara el.Toata ziua nu am facut decat sa-l caut prin casa.Seara m-a surpins inca cautandu-l.Tarziu am inteles ca a plecat.
Liniste.
Dupa cate zile am reusit sa citesc biletul lasat de el.Nu am inteles nimic.
Din nou liniste.
Linistea asta ma omoara.

E un bloc inconjurat de copaci.De multi copaci.M-am suit pe pervaz.Ca in zilele bune.Aveam sufletul pustiit;iar eu ma simteam saraca.
Ma gandeam cum ar fi daca as aluneca….
Am alunecat,iar pamantul imi aparea din ce in ce mai repede in fata.
Stiam ca nu e bine ca am ales aceasta cale.Dar ce mai insemna acum bine si rau?Traiesc intr-o lume lipsita de defintii,de sens,culoare si viata.

Cand a venit a distrus tot ceea ce credeam eu despre lume.Mi-a aratat ca ea inseamna cu totul altceva.
Cand a plecat mi-a aratat o altfel de lume,si a luat cu el lumea pe care mi-o daduse.
Acum am ales eu sa aleg lumea spre care sa ma indrept.

Stii ce e ciudat?
Nu mai e liniste.

Dincolo

Stii…eu am observat ceva.

Se poate intampla,ca uneori in viata oamenilor sa apara brusc un zid.
De obicei cei din jur le spun raspicat si hotarat sa plece de langa zid;sa-l ocoleasca,sa sara peste,sa faca o groapa pe dedesubt,orice doar sa nu incerce sa-l darame fiindca ce e dincolo nu merita.
Hmm…si de aici incepe partea frumoasa!

Unii pur si simplu se hatarasc sa-l ocoleasca.Sa sara peste.Au auzit ca e greu.Ca e vorba de sacrificii,de rabdare si deja s-au simtit lipsiti de putere.
Unii pur si simplu nu vor sa lupte pentru ceea ce e dincolo.Nu vor sa-si piarda timpul atat de pretios pe asa ceva.Pe ceva banal si lipsit de importanta.Asa ca intorc spatele si pleaca.
Altii se gandesc ca ei,poate merge.Ca poate e doar o iluzie zidul ala.Il studiaza si incearca de cateva ori.Dar nu se obosesc prea tare.Vad ca nu merge asa usor si renunta.Simt ca nu sunt facuti pentru asa ceva.Asa ca si ei intorc spatele si pleaca.
Si mai urmeaza si cei ce s-au hotarat sa darame zidul.Fac tot ce pot.Mai mult decat credeau ca pot face.Nu le pasa daca se izbesc de el.Daca trebuie sa faca sacrificii.Daca trebuie sa stea acolo 2 minute sau 10 ani.Nu.Ei trebuie sa treaca de zid.

Si acum oricine ar putea veni cu intrebarea:”Ce e in capul astora?Ce au?Nu vad ca ala e un zid?Nu poti cu mainile goale sa darami un zid…”
Daca insa,s-ar uita mai atent ar intelege ca oamenii astia se chinuie asa doar fiindca vor sa obtina ce e dincolo de nenorocitul ala de zid.Gandurile,inima,sufletul lor sunt dincolo.
Ei lupta pentru ca vor acel “ceva”.

Lupta fiindca ei cred intr-o prietenie adevarata.Pentru ca ei chiar cred ca exista o astfel de prietenie.Ca pentru a ajunge la ea nu trebuie decat sa treaca de niste obstacole.Ca nu trebuie sa renunte asa usor.
Unii lupta fiindca vor sa dezlege un mister.Vor sa-l inteleaga.Sa-l faca real.
Unii lupta fiindca stiu ca dincolo vor gasi fericire,intelegere,seninatate,armonie.Ca vor scapa de mahnire,tristete,dezamagire,ura.
Ei lupta fiindca ceea ce e dincolo merita sacrifiul.Ei pur si simplu vad acel “ceva” valoros.  Important. Special.Si asta ii face sa aiba putere.Ei cred in ceva si asta le da putere.
Ei nu vad zidul chiar asa de “zid”.Il vad doar ca pe un val ce trebuie dat la o parte.

Si unii chiar reusesc.Juliti,obositi,imabatraniti darama zidul.Si uita de toata lupta . Acum au un zambet enorm.Si fericirea ii face mai frumosi.Mai calzi.Mai senini.Si clar mai puternici.

Daaaaaaaaaar,mai sunt si cei ce se bat cu zidul degeaba.Sunt sabotati tocmai de cei pentru care lupta,de “ceva-ul” pe care il vor.

In cazul lor credinta scade.Puterea se diminueaza.Iar zidul incepe sa devina al naibii de mare.De nedistrus.Se hraneste din durerea lor,e sustinut de cei ce nu vor sa-i lase sa lupte.Sa fie fericiti.
Pentru ei lupta nu mai are sanse de castig.Ei ar fi bine sa lase zidul in pace si sa plece.Daca ar stii cum…

Si uite pentru ei te rog acum sa-mi vorbesti despre asta.Stiu ca e ciudat fiindca asta nu o intelegi decat daca o simti.Dar te rog,incearca.
Da,vorbeste-mi despre indiferenta si egoism.
Despre ce inseamna sa poti intoarce spatele zidului fara a simti o greutate de plumb in jurul tau.Ce inseamna sa nu te intereseze.Sa nu-ti pese.
Despre problemele altora ce raman doar problemele lor,despre modul in care nu simti niciun impuls de a-l face pe celalalt sa zambeasca,sa-i oferi o imbratisare,un umar pe care sa se sprijine.
Despre cum sa nu simti nevoia sa te uiti de nu stiu cate ori la telefon sau pe mess dupa vreun mesaj ratacit,sau sa-ti intorci privirea pentru a cauta un chip dureros de familiar.
Despre cum poti pur si simplu sa nu te implici.Sa nu vrei sa faci totul pentru cineva.Sa nu vrei mai mult.Sa stai acolo inconjurat de putinul tau.

te intrebi de ce naiba vreau sa stiu ce e aia indiferenta si de ce as vrea sa ma cuprinda, sa-mi controleze gandurile,actiunile?!
Pentru ca stii si tu cum se spune…cu cat iti pasa mai mult,cu atat pierzi mai mult…

P.s:Nu stiu de cate ziduri de netrecut ma mai pot izbi.

Iubire masurata in ani

"-Uite…tu ma iubesti?

-Logic.Ce intrebare e asta?

-Deci daca ma iubesti,ai incredere in mine?

-Categoric.Stii bine ca altfel nu se poate.

-Bine.Atunci daca eu iti zic ca e bine sa mergi,tu mergi doar bazandu-te pe ce zic eu?Daca iti zic ca ar trebui sa te opresti,o sa te opresti?Daca iti spun ca poti zbura,ma crezi?
-Da mah…logic…dar ce e cu…
-Si stii daca o sa te lovesti si o sa cazi eu sa fiu acolo sa te ridic.
-Doamne,potoleste-te!Stii bine toate astea.Te iubesc.De asta si suntem de atata timp impreuna…

-Deci ai incredere ca eu vad bine si ca te pot indruma bine?

-Da.Ti-am mai zis.Te iubesc.
-Bine…atunci inchide ochii…"



Si totul a inceput ca un joc.Amuzata l-ai lasat sa-si faca hatarul.
Timpul a trecut si tu nu-ti doreai decat sa fii cu el,asa ca ai continuat jocul.Oricum nu la asta erai atenta.
Cu timpul,ai uitat aproape ca era un joc,aveai impresia ca asa ai fost dintotdeauna.Adica ai uitat ca si tu poti vedea.De ce ai mai avea nevoie?

Cand el iti spune sa stai,tu stai.Cand iti spune sa mergi,tu mergi.Sa alergi,tu alergi.Sa te ascunzi,te ascunzi.Daca prin absurb se va intampla sa te lovesti,stii sigur ca el va fi acolo sa te ridice.Daca e sa cazi,el va fi acolo sa te prinda.

Nu mai ai nevoie de ochi.El vede pentru amandoi.Tu simti pentru amandoi.

Dap ai zburat.De multeeeeeeeee ori.Ai ajuns pana sus.Acolo iti spunea el ca esti,deci ai crezut ca esti sus.Nu deschideai ochii sa vezi,altfel incalcai regulile jocului.Si apoi….de ce sa fie nevoie sa vezi?!El doar nu te-ar minti…

Si apoi buuuuum!Te-ai prabusit!Nu a fost nici naiba sa te ridice.Era prima oara.Durerea era imensa;ranile adanci.

Asa te-am cunoscut.Te-am luat de mana si te-am ridicat.Ti-am ingrijit ranile.Te-am pus pe picioare.
Mi-ai spus povestea ta si eu ti-am sugerat sa deschizi ochii.Stii tu,ca sa nu te mai lovesti.
NU erai asa entuziasmata,dar vedeam pe fata ta ca ai vrea sa o faci.

Insa,imediat a aparul EL.Te-a luat de mana.Orice urma de impotrivire din partea ta a disparut.
Si-a cerut scuze.Ti-a promis stele si luna.Ti-a facut delaratii si declaratii.
Tu zambeai.Cu ochii inchisi.Te gandeai ca e doar o greseala pentru care te-ai agitat aiurea.Pana la urma,e greu sa vezi pentru doi.
El ti-a promis ca nu o sa se mai repete.Tu l-ai luat de mana si ati plecat.

Mi-ai spus “multumesc” abia soptit.

Ai zburat iar.El ti-a sugerat in treacat de cateva ori ca poate ar fi cazul sa nici nu mai asculti alta voce decat a lui.Stii,lumea e rea.V-ar putea face rau.Ei nu vad cum sunteti voi.Ei vad doar exteriorul.Cum sa inteleaga de ce tii tu ochii inchisi?
L-ai ascultat.Ce puteai sa vrei mai mult?Zburai.Cati ar vrea sa zboare….

Dar apoi iar te-ai lovit,si te-ai impiedicat.Si te-ai prabusit de nu stiu cate ori.Neauzind si nemaivazand nu mai erai decat tu.Respectai cu sfintenie regulile jocului.

La inceput venea si te ridica.Iti cerea iertare si te implora sa-l ierti.Tu il iertai.Oamenii gresesc,nu?
Cu timpul,nu se mai grabea sa te ridice.Te chinuiai tu sa te ridici,sa-ti legi ranile.Nu acceptai sa te ajute altii…lumea e rea…..Mergeai in intuneric ghidandu-te doar dupa vocea lui ce era din ce in ce mai indepartata.

Pana cand intr-o zi ai cazut rau.Rau de tot.Nu te-ai mai ridicat.Nu mai puteai.Si el nu era nicaieri.Credeai ca erai doar tu si intunericul.
Te-am gasit din nou.Te-am luat si ti-am ingrijit ranile.Incet incet,te-am invat sa mergi.Te-am facut sa auzi si dupa mult timp te-am facut sa deschizi ochii.
La inceput abia puteai sa vezi.Apoi nu te mai saturai privind.Decideai tu cand sa alergi,sa razi,sa sari,sa plangi si da ai invatat chiar sa zbori…Si sa ajungi sus.Si de data asta ai vazut cum e sus.

Dar el a venit iar.Din nou scuze.Din nou promisiuni.Din nou aceleasi lucruri.
Eram sigura ca acum nu aveai sa-I mai faci jocul,dar vai…nu a trebuit decat sa-I auzi vocea ca ochii ti s-au inchis,urechile s-au astupat.
Te-am auzit chiar cerandu-ti iertare ca dupa atata timp tu ai incalcat jocul.Te-am comportat prosteste si era sa-l pierzi.L-ai implorat sa te ierte.El a spus ca te iubeste si ca vrea sa fiti impreuna.Ca te iarta.

Am incercat sa te strig…Mi-ai zis doar ca inima are propriile ei reguli.Nu am cum sa inteleg.Nu am zburat ca tine cu ochii inchisi.Nu stiu ce inseamna sa iubesti.Mi-ai zis ca nici macar nu pot sa vad situatia asa cum e,desi am ochii larg deschisi.Tu poti sa vezi,desi ii ai inchisi.

Si ai plecat.
Si nu am mai auzit nimic de tine.

Anii au trecut.Si te-am regasit.Era sa nu te recunosc.Aveai corpul plin de cicatrici si rani.Biata de tine,de cate ori trebuie sa fii cazut!Si cat trebuie sa te fii chinuit sa te ridici de una singura…

Erai in varful unui munte,degerand.Bajbaind.Stiam ca nu mai poti sa auzi.Sa vezi,nici atat.Erai pe varful unui munte,la 3 centrimentri de o prapastie adanca.La 3 centrimetri de abisul negru.
Stiam ca de acolo nu ai cum sa te mai ridici.Nu mai aveai putere.
Am incercat in zadar sa te strig.TE-am luat de mana.Nimic.Il auzeai si ascultai doar pe el.Erai rupta de lume.Stiai ca esti sus.Asta iti spusese el.Desi iti era frig,erai sus.Cati nu ar vrea sa fie acolo.Biata de tine nu stiai,ca, de fapt te afli la 3 centrimetri de sfarsitul tau.

Orice as fi facut nu mergea.Aveam sufletul sfasiat.Eram langa tine si nu te puteam ajuta.Aveam sa te privesc aruncandu-te in gol.Si nu mai puteam face nimic.

Ma rugam doar ca in tine sa mai existe o farama de suflet nefurata de el.O particica care ar putea sa te faca sa deschizi ochii…