...

In ziua in care ai plecat ai luat tot.
Mai putin mingea de plaja pe care ai cumparat-o in ziua aia friguroasa si pe care tu ai umflat-o si ai zis ca o sa ne alunge frigul si o sa ne aduca zambetul pe buze.
Nu stiu cum de ai uitat de ea.Poate ca nu i-ai acordat importanta.Poate erai prea grabit in dimineata aia.Sau poate ai si uitat ca mai exista.
Dar eu am gasit-o dupa ce ai plecat.Si am pus-o bine,pentru ca mi-e teama ca prin absurd ti-ai putea aminti de ea si ai veni sa o iei inapoi.Si nu te pot lasa sa mi-o iei si pe ea.
Pentru ca ai incercat ca iei tot ce se putea lua.Ai luat hainele,cartile, casetele,pozele. TOT.Ai incercat sa stergi din mintea mea amintirile cu noi.Ai vrut sa te scoti din inima mea.Poate ca pe “noi“ne-ai aruncat deja de la tine…

Dar mingea asta m-a salvat.Atunci cand mi se face mult prea dor de tine,dau putin la o parte dopul si las putin-putin aer sa iasa.
Pentru ca acolo,inauntrul mingii este rasuflarea ta.Rasuflarea ta de atunci. Rasuflarea iubitului meu.A celui ce ma iubea.Ce ma tinea in brate si ma saruta.
E ceva viu ce iti apartine.E ca un cadou pe care mi l-ai oferit fara sa vrei.Sau sa stii.
E rasuflarea ta de atunci ce ma incalzeste si acum si nu imi lasa sufletul sa inghete.
E rasuflarea ce ma tine prinsa in zilele de atunci.Rasuflarea ce ma hraneste cu himere.
Rasuflarea ce te aduce inapoi la mine.Rasuflarea ce ma face sa te vad langa mine.Sa te simt.

Nu stiu cum aratam azi.Eu sau tu.
Dar am intacta imaginea mea si a ta de atunci.Cum aratam eu si cum aratai tu.
Noi.Doi.Amandoi.

Si in ziua in care ultima ta suflare o sa dispara,ma tem de ce se va intampla cu noi: Tu-cel de atunci,Eu-cea de atunci,Eu- cea de azi,Mingea-care desumflata si fara a mai avea cui alunga frigul si aduce zambetul nu va mai fi buna de nimic.
Si vom ajunge toti gunoi…

Dor.Si doare.

Mi-as fi dorit sa fii acum aici.

Sa fi vazut.Sa ne fi auzit.

Poate ca asta ar fi schimbat lucrurile.Nu poate,ci sigur.

Si sunt sigura ca te-ai fi bucurat.Adica sper.

Mi-ar fi placut sa ne vezi.Cum am ajuns.Cum suntem.Ce suntem.

Sa vad in ochii tai mandria si bucuria.Asta in oceanul ala de tristete si resemnare care se citea tot mai des in ei.

Sunt sigura ca ai putea sa aduci “vara” inapoi.

Sa fie ca inainte.Sau macar sa avem iluzia.

Fara actorul principal,o piesa nu mai are acelasi impact.Un actor ce a fost consacrat de un rol,care  a dat viata unui personaj,nu va putea fi niciodata inlocuit.Iar piesa,niciodata jucata la fel.

“Vara” noastra a plecat o data cu tine.Sunt eu sigura,ca ai luat cu tine si copilaria noastra.Si ne-ai lasat goi.Cu amintiri ce din pacate sunt lasate prada timpului,care se pot estompa,care intensifica dorul de tine si care ne izbesc in fata facandu-ne sa realizam ca nu avem puterea de a te adduce inapoi.Ca avem doar cateva poze si lucruri.Asta ,material.

Ca sunt zile in care te cautam peste tot si nu te gasim.

Ca sunt momente in care realizam ca am gresit.Mult,putin,enorm fata de tine.

Si sunt atatea momente de care imi e dor.

Se spune ca ti-e dor de obicei,de modul in care te facea sa te simti un om.De ceea ce te facea sa crezi,sa simti.De momentele petrecute.De cine si cum erai atunci.S ca asta lasa impresia ca ti-e dor de persoana respectiva.

Eu,una cred si simt ca dincolo de zilele alea,de copilaria mea,mi-e dor de tine.

Pentru ca totul fizic,a ramas la fel.

Satul,curtea,casa.

Dar,fara tine nu mai recunosc locul….

                Si isi doarea atat de mult ca totul sa fie bine.

                Sa iasa asa.

                Isi imagina totul,pana la cel mai mic detaliu.

                Construia decorul.Transforma oamenii in personaje;le contura defecte,le gasea calitati.

                Tragea de sfori si lucrurile se puneau in miscare.

                Era scenarist,regizor si actorul principal.

                Si punea suflet.Pentru ca isi dorea ca lucrurile sa se intample asa.

                Isi lasa imaginatia sa o ia la goana.Nu mai vroia sa ii puna piedici.

                Avea speranta si increderea aia oarba ca daca iti doresti ceva suficient de mult,se va implini.Ca tot universul va lucra la asta.

                Si parca inflorea din zi in zi.Isi crease lumea si astepta ca realitatea sa se modeleze dupa ce crease ea.Dupa cum isi dorea ea.Dupa cum ar fi vrut sa se intample toate.

*

                Acum,asteptarea era totul.Era doar o problema de timp.

                Trebuia sa aiba rabdare.

                Acum urma partea in care ceilalti colaboreaza,iar lucrurile urmeaza traseul descris de ea.

*

                Asteptarea si rabdarea au si ele o limita…

*

                Le avea acum la picioare pe toate.

                Imprastiate,rasfirate,in dezordine totala,dupa cum fusesera abandonate…

                Ea se uita la ele cu ochi goi.

                Le privi din departare,iar mai apoi se apropie de ele.

                Incepu sa le atinga pe fiecare in parte.Nu cu duiosie.Nu cu atentie.Nu cu dragoste.Nu cu grija.Nu cu ura,dezgust sau scarba.Doar cu un soi de curiozitate.

                Ca atunci cand mergand la magazine vedea si analiza marfa expusa,fara insa,a  avea intentia de a cumpara ceva.

                Apoi,s-a gandit sa le priveasca cu atentie pe fiecare in parte,sa le analizeze.Sa-si aminteasca.

                S-a lasat incet,incet, cuprinsa de tot amalganul ala de sentimente care navalea.

                A stat acolo mult timp,in tacere:doar ea cu ele,lasandu-le sa se deruleze.

                La sfarsit avea un zambet amar pe fata.

                A tras aer in piept si hotarata le-a calcat.Asa cum erau ele dezordonate si cum stateau cuminti, cu aparenta lor inocenta.

                Si a plecat fara sa se uite inapoi.

                Daca s-ar fi intors,ar fi vazut aruncate pe podea,facute zob,ceea ce o data fusesera visurile ei.

                Acum erau farame,gunoi…

               

Soarta.Destin.Nesansa.Ghinion.Naivitate.Neputinta.Lasitate.Greseala.Cearta.Tipete.
Scandal.Urlete.Jigniri. Sacrificiu.Povara. Vina.Trecut.Marcat.Neputinta.Nepasare.Detasare. Indiferenta. Raceala. Neputinta. Neincredere. Frica. Pesimism. Teama . Durere. Dependenta. Interdependenta. Neputinta. Mizerie. Debandada.Amestec. Uratenie.Lacrimi.Ajutor.Ascuns.Mascat.Teatru.Rana.Cicatrice.

Respect.Orgoliu.Mandrie.Onoare.Fericire.Putere.Incredere.Speranta.Armonie.Bunatate.
Intelegere. Liniste. Bucurie.Entuziasm.Optimism.Iubire:Pierdute.

Cautare

                As vrea sa pot sa-I explic.

                Privirea lui e pironita-n gol,mintea lui deja-I departe.Sta nemiscat de ceva timp.

                Oare asteapta ceva de la mine?

                Mai stie ca sunt aici?

                In cele din urma,dupa secole se ridica.

                 E trist,dezamagit,pierdut.

                Imi spune ca nu intelege.Ca ar vrea sa priceapa dar  eu ridic bariere.

                Ca m-am inconjurat de ziduri groase de care el nu poate trece.

                Ca e capabil de prea putin.Ca eu cer prea mult.

                Ca el da prea mult.Primeste prea putin.

                Ca e un drum prea incurcat si ca ii e teama ca se va pierde.Ca de mine déjà s-a pierdut.

                Ca renunta si ca pleaca.

                Si a plecat.

*

                Ne nastem fluturi.Ne bucuram de soare,lumina,caldura.

                Ne ascundem si ne pierdem printre flori;ne contopim in culoare si parfumuri.

                Ne intrecem in frumusete si gratie.

                Avem aripi cu care ne inaltam.Ne lasam purtati de vant.

                Putem sa plecam,sa ramanem,sa ne intoarcem,sa ne ratacim.Suntem liberi.

*

                Ne nastem pesti.

                Ne bucuram de apa,de current ,de raceala.

                De lumea noastra izolata,de intuneric,de liniste.

                Putem sa plecam,sa ramanem,sa ne intoarcem,sa ne ratacim.Suntem liberi.

*

                Ne nastem fluturi,dar avem suflet de pesti.

                Avem aripi,dar ne incomodeaza.

                Ne mangaie vantul,dar tanjim dupa atingerea rece a apei.

                Ne pierdem printer culori si lumina,dar cautam intunericul si raceala.

                Ceilalti fluturi ne privesc nedumeriti.

                Ei vad doar un corp de future,ce refuza sa se comporte ca ceea ce pare ca este.

                Ei  vad doar un spirit rebel ce cauta sa iasa din rand si-l taxeaza.Il judeca sau il resping.Placerile,dorintele lui sunt private cu ochi asprii.

                E blamat ca nu se comporta ca un fluture.

                Daca ai aripi trebuie sa zbori.

                De unde sa stie ei ca are suflet de peste?

                Si asta e un caz fericit.

                Fluturele stie ca are suflet de peste.

                Dar mult mai trist e atunci cand nu stii de ce ti-e sufletul.

                Simti un dor arzator de a pleca,dar nu stii unde.

                Auzi o chemare,dar nu stii cum sa-I raspunzi.

                Simti ca in alta parte ti-e locul dar nu stii cum sa-l gasesti.

                Simti ca alta e menirea ta dar nu stii cum s-o afli.

                Te simti strain si rece.Bucuria lor e chinul tau.

                Si de multe ori nu intelegi.Si doar ca ei rad  si tu nu pricepi de ce.Si-ai vrea sa razi si tu ca ei.Cu ei.

                Iar rasul artificial ce-l afisezi doare chiar mai tare decat dorul ce-l ai.

                Si-ai vrea sa-ntelegi si nu-I nimeni care sa-ti explice.

                Tanjesti dupa “acasa”.

                Fluture fiind,simti cum aerul te sufoca.

                Peste fiind,simti cum apa te inneaca.

                Poti sa pleci,sa ramai,sa te intorci,sa te ratacesti.Dar nu esti liber.

*

                Ajung sa cred ca viata asta ne e lasata ca sa ne gasim sufletul.Ca avem la dipozitie un anumit timp sa aflam cine suntem de fapt.

                Am putea,ce-I drept sa ignoram acest dor,sa abandonam aceasta cautare doar pentru a nu fi altfel, diferiti, lasati deoparte.

                Sau am putea sa cautam.Sa fim ceea ce simtim ca suntem.Chiar daca uneori doare.

Chiar daca asta nu ne doare doar pe noi,ci si pe cei din jur…

                Un fluture nu va intelege niciodata zborul mereu in jos,inspre apa al unui alt fluture…

                Si-ar dori sa zboare amandoi,impreuna,spre lumina…

Esenta

                Si asta-I tot un fel de ramas bun.

                Un rams bun pe care-l prelungesc si-l prelungesc si-l prelungesc.

                Pentru ca nu simt niciodata ca e suficient.Pentru ca vreau sa fie facut ca lumea.

                Sau poate tot imi iau ramas bun pentru ca inca nu realizez ca nu mai e.Ca nu o sa mai fie.

                Poate ma apuca de la vreme.

                Sau poate e perioada aia tampita cand te tot lovesti de lucruri,cuvinte ce aduc cu ele o invalmaseala de amintiri ce se revarsa peste tine.

                Si te simti sufocat si ai vrea sa poti sa respiri.

                Sa iei frumos de manuta toate amintirile si sa le spui sa se aseze cuminti intr-o cutie si sa nu mai iasa de acolo si sa nu mai vina peste tine.

                Si ele sa te creada si sa stea cuminti acolo.

                Sau poate noi suntem aia care nu le lasam sa plece.

                Ne dorim sa le mai tinem putin,sa ne indulcim din cand in cand.

                Sa avem despre ce povesti.De ce rade.De ce ne bucura.

                E un spectacol destul de trist sa razi si sa te bucuri de un spectacol ce a fost.Asupra caruia a fost trasa cortina.Sa incerci sa te duci la un concert al unei formatii care nu mai exista.Oricat de mult iti placea,oricat ai mai vrea sa o vezi ea nu mai exista.Ii poti doar asculta cantecele.

                In ceea ce priveste timpul suntem neputinciosi.

                Ce faci azi ramane facut.

                Ce gandesti azi ramane gandit.

                Ce nu ai facut azi ramane nefacut.

                Ce ai facut ieri a ramas facut.

                Ce ai gandit ieri,gandit a ramas.

                Ce nu ai facut ieri,nefacut a ramas.

               

                Sunt doar lucruri de care poti sa-ti amintesti.Ca oameni doar puterea asta o avem.

                Si stim ca daca ele se duc ramanem goi,saraci.

                Iai unui copac crengile si frunzele si dupa intreaba-l daca mai e copac.