Din pacate cand se intampla sa ai parte numai de lucruri rele,capeti un aer trist,negativist;aer ce ajunge sa-ti manipuleze toate gandurile,sentimetele,actiunile.
Intri astfel intr-un cerc din care greu reusesti sa iesi.
Si daca ar fi vorba doar de tine ar fi ceva,partea proasta e ca nu traiesti singur si astfel fara sa-ti dai seama vei transforma ceea ce ai in cenusa.
Si de cele mai multe ori e prea tarziu sa mai poti indrepta ceva.Trebuie sa ai ceva putere sa faci din cenusa oameni.
*
Am ajuns o umbra.O prezenta zdrentuita.
Nici eu nu mai stiu ce sunt.
Am inceput cu o greseala.Si am insistat.Nu ma mir ca am ajuns ce sunt.
Am intrat intr-un labirint in care m-am ratacit,m-am pierdut si nu am mai avut puterea sa caut o cale de iesire.Sincera sa fiu nici nu m-am straduit prea tare.Am preferat sa accept ca m-am pierdut si ca nu pot sa ma regasesc.M-am resemnat.
Am ales sa iau statutul de victima.
Am ales sa fiu slaba.Sa nu mai lupt.Sa las sa mi se ia tot.Sa ii las pe ceilalti sa plece. Dar niciodata nu am recunoscut ca ar fi vina mea.
Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ma indepartez tot mai mult si apoi sa ma plang ca sunt singura.
Acum stiu ca nu a fost vina lor.Daca tu esti nefericit si alegi sa fii nefericit asta nu inseamna ca si cei din jur trebuie sa simta sau sa fie la fel.
Nefericirea nu atrage nimic altceva decat nefericire.
Daca la inceput eram victima,in final am ajuns sa-mi tai singura craca.Dar nu am incetat sa dau vina pe altii.
Cred ca principala mea vina e ca am cerut mai mult decat puteam duce.Ca nu am stiut ce sa fac cu ceea ce am.In primul rand nu am stiut sa apreciez.E asa usor sa critici.
Am cerut prieteni.Multi.Nu unul singur,adevarat. Pe care sa ma pot baza.Nu.Eu am vrut multi.
Pe majoritatea nu i-am inteles,deci comunicare zero.
Pe unii i-am luat superficial,le-am acordat poate mai multa incredere decat meritau si mi-am luat tepe.
Pe unii i-am tinut de sablon.
Cand mi-au cerut ajutorul,nu am stiut cum sa-i spirijin.
Cand s-au bucurat nu am stiut sa ma bucur cu ei.
Cand au trecut mai departe,eu am ramas pe loc.Si i-am acuzat ca m-au lasat in urma.Ca au evoluat fara mine.Ca i-am ales prost.Oare pe cine minteam ?
Am cerut apoi un prieten adevarat.
I-am cerut tot.Vroiam sa fie doar prietenul meu.Restu erau exclusi.L-am cercetat cu atentie.L-am banuit.L-am acuzat ca nu se implica,ca e superficial.Ca sta pe langa mine fiindca sigur urmareste ceva.Ca e un om fals.Am facut din ceva ce trebuia sa fie frumos o corvoada.
Din nou era vina lui.Nu se implica cum trebuie.
Am tintit apoi mai sus.Am cerut iubire adevarata.
Am primit si asta dar m-am simtit coplesita.Atatea sentimente?Atatea emotii?
Nu eram in stare sa dau nici jumatate din ce mi se dadea dar ceream mai mult.
Am cerut sinceritate,loialitate,sprijin,intelegere dar nici macar nu stiam ce inseamna.
Vroiam sa am totul de la el,sa fiu stapana pe tot ce are,pana si pe cel mai mic gand,dar cand el vroia sa se apropie ma baricadam.Ce e al meu,e al meu.
Ii ceream compromisuri,dar eu nu as fi facut asta nici moarta.
Si cand a plecat tot eu am consideram victima.
Am vrut sa fiu un om important,sa fac ceva cu viata mea.Sa fiu mandra de mine. Dar nu eram dispusa totusi sa lupt atat de mult.Cand am vazut ziduri am ocolit.Nu am avut curajul sa sparg vreunul.Sau macar sa incerc.
Si am ajuns sa fug de tot si de toate.
Sa stau in lumea mea avand drept companie pe « NU », »NU VREAU », »NU POT », »MI-E FRICA ».
Am ales drept companie umbrele.Fiintele lase ca mine.
Pe noi ne leaga nefericirea.Ti-am zis nefericirea sta foarte bine langa nefericire.
Noi nu radem.Nu stam langa oameni.Nu mai stim cum sa ne apropiem de ei.Noi aveam vesminte de cenusa.Suntem cenusa.Plutim in jurul oamenilor incercand sa ne amintim cum e sa fii om.
Ne regretam acum toate greselile.Dar e asa tarziu.....Oare vom mai gasi noi forta de a face oameni din cenusa?
