Si asta-I tot un fel de ramas bun.
Un rams bun pe care-l prelungesc si-l prelungesc si-l prelungesc.
Pentru ca nu simt niciodata ca e suficient.Pentru ca vreau sa fie facut ca lumea.
Sau poate tot imi iau ramas bun pentru ca inca nu realizez ca nu mai e.Ca nu o sa mai fie.
Poate ma apuca de la vreme.
Sau poate e perioada aia tampita cand te tot lovesti de lucruri,cuvinte ce aduc cu ele o invalmaseala de amintiri ce se revarsa peste tine.
Si te simti sufocat si ai vrea sa poti sa respiri.
Sa iei frumos de manuta toate amintirile si sa le spui sa se aseze cuminti intr-o cutie si sa nu mai iasa de acolo si sa nu mai vina peste tine.
Si ele sa te creada si sa stea cuminti acolo.
Sau poate noi suntem aia care nu le lasam sa plece.
Ne dorim sa le mai tinem putin,sa ne indulcim din cand in cand.
Sa avem despre ce povesti.De ce rade.De ce ne bucura.
E un spectacol destul de trist sa razi si sa te bucuri de un spectacol ce a fost.Asupra caruia a fost trasa cortina.Sa incerci sa te duci la un concert al unei formatii care nu mai exista.Oricat de mult iti placea,oricat ai mai vrea sa o vezi ea nu mai exista.Ii poti doar asculta cantecele.
In ceea ce priveste timpul suntem neputinciosi.
Ce faci azi ramane facut.
Ce gandesti azi ramane gandit.
Ce nu ai facut azi ramane nefacut.
Ce ai facut ieri a ramas facut.
Ce ai gandit ieri,gandit a ramas.
Ce nu ai facut ieri,nefacut a ramas.
Sunt doar lucruri de care poti sa-ti amintesti.Ca oameni doar puterea asta o avem.
Si stim ca daca ele se duc ramanem goi,saraci.
Iai unui copac crengile si frunzele si dupa intreaba-l daca mai e copac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu